Aberdeen Angus CristorelFerma de reproducatori

Aberdeen Angus Cristorel

Pasiunea pentru creşterea animalelor, expertiza specialiştilor noştri şi nu în ultimul rând calitatea genetică a bovinelor din rasa Aberdeen Angus pe care le deţinem, a făcut ca în scurt timp de la înfiinţarea fermei de reproducţie Aberdeen Angus Cristorel, să devenim un adevărat reper al profesionalismului pe piaţa românească.

Ferma din satul Cristorel, judetul Cluj, a fost amplasată aici datorita mediului curat, a păşunilor bune şi a liniştii de care beneficiază animalele. Un loc de basm unde şi oamenii aleg să se refugieze, în vecinătate fiind amplasată şi Mănăstirea Cristorel.

Pe cele 150 hectare de păşune, fâneţe şi culturi pe care le deţinem am reuşit să punem bazele uneia dintre cele mai importante ferme româneşti pentru creşterea rasei Aberdeen Angus, o rasă de talie medie şi mare, adaptată foarte bine la clima şi relieful ţării noastre.

Am selecţionat şi am adus în portofoliul nostru cele mai frumoase şi cele mai bune exemplare din întreaga lume reuşind astfel să deţinem poate cea mai bună selecţie genetică din România.

Toate animalele noastre deţin Pedigre şi Certificate de Origine, taurii noştri fiind notaţi cu calificative maxime fiind apreciaţi şi premiaţi la toate concursurile la care au participat. Din toată aceasta selecţie facută de specialiştii noştri am reuşit să creăm reproducatori, masculi şi femele, de valoare, juninci care au fătări uşoare şi cu creşteri de la 1 la 1,5 kg/zi, adaptate foarte bine la climă şi stabulaţie mixtă (iarbă şi fân).

Clienţii noştri sunt atât fermele orientate spre creşterea bovinelor pentru carne de calitate premium cât şi ferme de producţie de lapte care au dorit să convertească fermele spre producţia de carne prin metisări.

Vrei sa ai propria ta ferma de Angus?

Scrie-ne cateva randuri si iti vom raspunde cu placere!

Contact